Gândul zilei

Un simț al responsabilității prea dezvoltat poate deveni o formă subtilă de a-l domina pe celălalt.

Paths to Recovery, p. 216

26 Mai: Suntem responsabili pentru întreținerea noastră

Practicând Tradiția a Șaptea, care vorbește despre a fi pe deplin self-supporting, mi-am dat seama cât de dificil îmi este în viața personală. Am crescut urmărindu-l pe tata, care era copil în timpul Depresiunii economice, cheltuind mari sume de bani pe sine însuși și arareori pentru familie. Îmi era mereu greu să cumpăr cadouri pentru mama, care a crescut într-o casă cu alcoolism, deoarece ea nu dorea niciodată nimic. Adesea am auzit părinții mei spunând că nu aveau nici un ban salvat. Am învățat că asta era acceptabil.

Apoi m-am căsătorit. În câteva luni am cheltuit toate economiile soțului meu, cumpărând mobila „de care aveam nevoie” pentru casă. Apoi realitatea m-a lovit: Mama și-a petrecut viața în negare(denial), iar acum eu făceam la fel. Singurul fel în care puteam schimba asta era să iau niște măsuri self-suporting (de a mă întreține singură). Am început prin a autoriza plăți automate într-un fond de pensii, care crește frumușel. Acum, înainte de a cumpăra ceva, stau un moment să mă întreb dacă acel ceva este ceva ce-mi doresc, sau ceva ce chiar am nevoie. Dacă este ceva ce-mi doresc, aștept cel puțin o săptămână să văd dacă intensitatea dorinței dispare. Dacă nu trece, chestionez dorința și fac un efort de a mă detașa emoțional pentru a vedea adevăratul motiv pentru care vreau acel ceva. Aceste practici și altele, îmi dau pacea minții care provine din faptul de a mă întreține singur deplin.

Gândul zilei.

Sunt recunoscător astăzi că Al-Anon mă învață să mă întrețin singur prin contribuțiile mele voluntare.

„Când membrii sau grupurile înțeleg că ei sunt responsabili pentru propria lor supraviețuire și pentru propriul lor progres, o mare putere începe să curgă în fiecare parte, la fel precum în întreg”

Al-Anon’s Twelve Steps&Twelve Traditions, p. 116

20 Mai – Gândirea obsesivă

Precum alcoolismul, gândirea obsesivă poate fi uneori prea mult pentru mine. Cea mai mare speranță a mea în această bătălie este de a nu începe gândirea obsesivă; o dată începută, ia avânt și devine mai greu de întrerupt.

Înainte de a mă cuprinde gândirea obsesivă, există de obicei un punct în care pot alege. Pot opta să mă joc mental cu un subiect care mi-a ținut mintea prizonieră în trecut și care așadar este unul periculos. Sau pot recunoaște pericolul și să încerc să alung orice gând pe această temă din mintea mea, rugându-mă lui Dumnezeu pentru ajutor. Pot lua legătura cu un membru Al-Anon pentru suport, înainte de a ataca un subiect la care știu că sunt vulnerabil, astfel încât gândurile nu vor avea șansa de a se încuia vicios în interiorul capului  meu.

Voi practica puterea alegerii refuzând invitația gândurilor obsesive. Dacă nu le deschid ușa, nu va trebui mai apoi să le las să iasă.

Gândul zilei

Învăț să acord atenție gândirii mele. Dacă apare ceva ce nu pot contempla fără să devin obsedat, voi respecta acest fapt și voi acționa în concordanță cu asta. Voi aduna tărie și sprijinul lui Dumnezeu, al programului Al-Anon, al prietenilor înainte de a raționaliza obsesia respectivă. Iar dacă nu este treaba mea, nu o voi aborda sau primi în mine deloc.

„Dacă lucrezi la mintea ta cu mintea ta, cum poți evita o confuzie imensă?”

Seng-ts’an

Traducere din Courage to change – One day at a time in Al-Anon

Echilibrul fiecărei persoane depinde de propriul său centru de greutate

În încercarea de a recâștiga controlul asupra vieții noastre, ne-am căutat echilibrul. Echilibrul fiecărei persoane depinde de propriul său centru de greutate și nimeni altcineva nu poate prezice pentru noi când anume vom fi în echilibru sau când ne vom îndrepta către auto-distrugere și suferință. Căutăm acest echilibru în îndeplinirea îndatoriilor zilnice. În fiecare criză, centrul se schimbă. Nu ne oprim atunci când nu ne dăm seama unde este punctul de echilibru în viețile noastre. Lucrăm din nou și din nou pașii.

Lucrăm Pașii, apoi când îi terminăm o luăm de la capăt, îi putem lucra chiar și pe sărite dacă dorim și avem nevoie. Pașii sunt instrumentele; noi suntem utilizatorii lor.

Traducere din Blueprint for progress, Al-Anon’s Fourth Step Inventory

Când dragostea nu e de-ajuns

Notă: Acest film nu este realizat cu participarea AA sau Al-Anon.

3 Mai: Detașarea

Detașarea. La început poate suna drept ceva rece, care respinge, drept ceva lipsit de iubire. Dar am ajuns să cred că detașarea este de fapt un dar minunat: le permit celor pe care-i iubesc privilegiul și oportunitatea de a fi ei înșiși.

Nu vreau să interferez cu oportunitățile nimănui de a descoperi bucuria și încrederea în sine care pot însoți realizările personale. Dacă intervin constant pentru a-i proteja de experiențe dureroase, le fac de asemenea un mare deserviciu. Precum zicea Mark Twain: „Un om care duce o pisică de coadă, învață ceva ce nu poate învăța altfel.”

Este foarte dureros pentru mine să urmăresc o persoană suferind, sau îndreptându-se pe o cale despre care eu cred că duce către durere. Multe dintre tentativele mele de a-i salva pe ceilalți, au fost generate de dorința mea de a evita această durere. Astăzi, învăț să-mi trăiesc propria-mi teamă, sentimentul de pierdere, angoasa. Asta mă ajută să am bunăvoința de a avea încredere în creșterea altora, pentru că știu din proprie experiență ce daruri aduce această creștere.

Gândul zilei

Uneori este o dovadă de iubire mai mare de a permite cuiva să experimenteze consecințele naturale ale acțiunilor lor, chiar dacă este dureros pentru amândoi. Pe termen lung, amândoi vom beneficia. Astăzi, voi pune dragostea pe primul loc în viața mea.

„All I have to do is keep my hands off and turn my heart on”

… In all our affairs

Tradus din „Courage to change”

30 Aprilie – De ce picură robinetul din baie?

Nu am nici cea mai vagă idee de ce robinetul din baie a început să picure. Abordând situația cu multă răbdare, am urmărit cum picură apa. Pic, pic. Uneori am încercat să strâng robinetul, dar chiar am așteptat să înceteze să curgă de la sine. În mod natural, nu s-a întâmplat așa. Problema s-a înrăutățit și m-am trezit cu o mică inundație. Finalmente, a trebuit să sun pentru ajutor.

Nu aș putea spune câte probleme am „rezolvat” în felul acesta, cu la fel de puțin succes. Mulțumită Al-Anonului, nu mai trebuie să aștept ca situația să explodeze înainte de a o înfrunta. Unul dintre cele mai utile instrumente au fost împărtășite în întâlniri și cu membri ai grupului. Când îmi pun experiențele în cuvinte, ele par a fi mai reale, și e mai puțin probabil să le împing deoparte. Drept urmare, pot adesea înfrunta probleme câtă vreme ele sunt doar mici iritații, și pot să le rezolv înainte de a lua proporții și a mă copleși. Astăzi nu mai sunt atât de interesat să trăiesc drame de anvergură; mai degrabă prefer să am o viață realistă.

Gândul zilei.

Astăzi, voi împărtăși onest despre ceva ce mă pisează de ceva vreme. Viața mea merită atenția mea.

„Unul dintre cele mai îmbucurătoare aspecte ale Al-Anon/Alateen este oportunitatea pe care o avem de a da glas dilemelor noastre, încrezători că nu vom fi condamnați pentru că vorbim deschis”

Living with sobriety

Codependenta – nevoia de a controla sau de a fi controlat de ceilalti

Datorită faptului că alcoolicul este incontrolabil, treptat, persoanele care locuiesc cu aceștia, dezvoltă probleme serioase legate de putere și control. Nevoia de a controla devine uriașă, iar dacă ea nu primește satisfacție, cade în cealaltă extremă – nevoia de a fi controlat. În decursul vieții, codependentul folosește foarte puțin comuniunea, comunicarea, deschiderea, împartășirea firească, dialogul, egalitatea, ci dezvoltă o obsesie a controlului și a dominației.

Deoarece codependentilor le este aproape imposibil sa spuna “nu” altora, pot descoperi ca sunt victime din punct de vedere fizic si emotional in relatii abuzive.(Citat de aici.)

Ca și copil adult de alcoolic, am căutat adeseori relații cu persoane dominante și care exercitau mereu un control asupra mea, deoarece astfel eram scutit de responsabilitate și astfel mă simțeam în siguranță. Crescând practic fără tată, care era mai mereu ocupat cu munca sau cu alcoolul, cu o mama ocupată să întrețină alcoolismul tatălui, să muncească și agravată adeseori în depresia cronică de care a suferit toată viața, am fost, din punct de vedere emoțional, lipsit de suport aproape în totalitate. Ba, mai mult încă, am fost împins prea devreme în roluri care-mi depășeau cu mult vârsta și rezistența.

Emotional healing

Memories of past hurt are necessary for health and wellbeing. They keep us safe in the present and future, by activating an automatic defense system.

It’s easier to see the function of painful memories and the automatic defense system in physical pain. Having burned your finger on a stove makes you more careful when you feel the heat; stepping on a nail last week makes you look before you leap today.

Though more complicated, the function of emotionally painful memories is the same as the physically painful. Recalling betrayal is likely to make you more cautious about whom you trust; remembering the pain of past failures will usually motivate more learning, effort, and attention in future enterprise.

The mammalian brain is remarkable in its ability to perform risk-benefit analyses. It is able to balance memory of pain with the potential reward of a given behavior in the present, as long as the focus is on the present. Unlike other animals, humans often subvert this process by ruminating about the past as if the function of memory and imagination were independent of the present. This leads to vain attempts to solve the problems of the past instead of those we face in the present and future and paves the way for making the same mistakes over and over.

Repairing Hurtful Relationships

The automatic defense system works most efficiently on infrequent hurts with specific memory triggers. When it comes to emotional pain in ongoing relationships, the memory triggers are vast, general, and imprecise. Intimate relationships carry continual reminders of past hurts with generalized memory triggers like tone of voice, body language, or facial expressions.

For example, bumping your knee on a chair or banging your finger while hanging a picture can produce the same tone of voice, body language, and facial expressions as past outbursts of threatening anger, rejection, punishing withdrawal of affection, or abuse. A sullen look after a hard day at work or a typical response to the home team losing a key game can look like the stonewalling and emotional isolation of the past. A distracted or preoccupied demeanor from a spouse who has strayed can trigger the pain of infidelity. In short, the automatic defense system is prone to false alarms and can easily prevent healing and cause more hurt.

Just Leaving Won’t be Enough to Heal

If you continue to be hurt in your relationship and are sure that the automatic defense system is not precipitating the hurt, the clear message of your pain is to remove yourself from its source.

Unfortunately, leaving a hurtful relationship will not be enough to disarm the automatic defense system. As a matter of fact, it is likely to become more sensitive as its activation-cues grow less frequent. The amazing adaptability of the human psyche produces one of the cruel ironies about overcoming past hurt. The more frequent and intense the hurt was, the greater your tolerance of it – that’s how the bad becomes bearable. As hurtful incidents decline in frequency and intensity, you actually become more sensitive to them, meaning that far less stimulus hurts far more. You begin to react to the faintest possibility of hurt as if it were highly probable.

Here’s a common example. You have no doubt lived through painful experience at some time in your life and coped with it remarkably well. Yet almost as soon as it passed you probably mumbled something like, “I could never go through that again!” You became more vigilant for – and intolerant of – anything that remotely resembled the hurtful experience. A tragic example of this phenomenon occurs in suicide. Clinicians have long known that the most dangerous time in a person’s severe depression is when it begins to lift. The newly energized and hopeful victim feels unable to endure the possibility of relapse and is likely to take drastic action at the first significant, albeit temporary, downturn in mood.

Emotional Healing Means Reconditioning

Whether you choose to stay in an improving relationship or to leave it, your automatic defense system will likely undermine your relationships in the future – including those with children – unless it is reconditioned.

Research shows that imagination and memory are opposite sides of the same coin, almost impossible to distinguish with any certainty and highly dependent on current physical and emotional states. Healing is never tied to the past; it is a matter of willful focus in the present.

Emotional healing occurs when the brain associates painful memories with restorative images. Repeating the association over and over conditions the painful memories to stimulate the restorative images automatically, in lieu of the automatic defense system.

Common grief over loss of a loved one is an example of how this process occurs naturally for most people. Memories of the deceased are acutely painful in the beginning of the grief process; they keep you focused on loss and inhibit premature reinvestment of value in others. Over time, you begin to focus on positive experiences with the deceased – what you’ve gained rather than what you’ve lost – and it becomes pleasurable to think about the loved one. Restorative images of love, meaning, purpose, and appreciation have reconditioned your focus from loss to value-orientation. At that point you are free to invest value more fully in other people and in other areas of your life.

12 Aprilie – Doamne, dă-mi puțină răbdare, dar dă-mi-o chiar acum!

E cât se poate de natural să dorim o soluție rapidă sau imediată la o situație dificilă. Precum un membru a zis în glumă: „Doamne, dăruiește-mi puțină răbdare, dar dă-mi-o acum!” La fel simt și eu. Am un disconfort sau o problemă în viața mea? Lasă-mă să o repar, sau să o elimin chiar acum! Este o situația în care am trăit douăzeci de ani? Foarte bine, o să o rezolv în cincisprezece minute. Poate am trăit cu ea toată viața – ei bine, treacă de la mine o oră, două. Este legată de alcoolism? Se duc rădăcinile ei adânc în ființa mea? În acest caz, o să mă duc la câteva întâlniri și o să dau două-trei telefoane.

Încă tot persistă problema? Foarte bine, voi lansa o campanie majoră de auto-criticism. Ce nu-i în regulă cu mine? De ce tot am aceste sentimente despre ceva ce nu-i important? Sunt convins că eu am cauzat cumva toate acestea; cumva, eu sunt de vină.

Nu cumva să se întâmple să predau problema în mâinile lui Dumnezeu, să-mi accept discomfortul și să mă rog pentru ajutor.

Gândul pentru astăzi:

Puterea voinței nu poate elimina într-o zi problemele care s-au înrădăcinat și au apărut în viața mea de decenii. Lucrurile cer timp.

„Nu poți creea o statuie lovind cu ciocanul marmura, și nu poți cu puterea brațelor elibera spiritul sau sufletul unui om”(Confucius)

Courage to change, pp. 103