

Posted in Al-Anon | Tagged Coherence Therapy | Leave a Comment »
by Brett Blumenthal – Sheer Balance, on Wed Dec 2, 2009 9:40am PST
Many of us like to think the best of people. We like to think that they shoot straight and are forthright in their intentions. We also like to believe that they will ask for what they want and not resort to crazy tactics to get it. Unfortunately, however, there are times when we come across those who will do whatever it takes to get what they want..including manipulation. Being manipulated never feels good, but the worst part of manipulation is that often, we don’t even realize that it is happening. Here are a few ways to know if someone is trying to manipulate you:
- Buttering You Up: To get their way, manipulators will often make you feel good so that they can then ask you to do something that they want. The person may first compliment you or tell you what a wonderful job you did on something. Making you feel good will, in their mind, make it difficult for you to say no…after all, you wouldn’t want to disappoint them or give them reason to think you didn’t deserve the compliment in the first place. What you can do: Return the compliments and the niceties before saying no.
- Guilt: This doesn’t only pertain to Catholics and Jewish Mothers; guilt trips have been a successful manipulation tactic for centuries. The saddest part of this strategy is that the victims of this tactic succumb to the manipulators’ demands because they feel they HAVE to, not because they WANT to. In personal relationships, this sets up a co-dependency that is extremely unhealthy. What you can do: Ask the individual if they want you to do something because you have to or because you want to. If they say they want you to want to do it, tell them that you don’t and that they are trying to force you into something you don’t feel comfortable with.
- Broken Record: Probably the most obvious of formats is the broken record tactic. If a person asks you enough or pushes their agenda enough…constantly repeating the question or request over and over again…in slightly different ways, the victim will inevitably give in and give them what they want. Oye! What you can do:Ask the individual what they don’t understand about the word “no.” Tell them that asking you over and over again isn’t going to change anything and that they are inappropriately over-stepping boundaries.
- Selective Memory: This one gets me the most. You swear you have a conversation about a plan and everyone is on the same page, and then one day, the manipulator pretends to remember the conversation completely differently, if at all. What you can do: Record your conversations…seriously! Okay, maybe not. At least have a witness that you can count on to back you up if the person pulls this shenanigan. Call them out on the fact that they conveniently change the game to fit their needs.
- Bullying: If a person doesn’t get their way, they make you out to look or feel like the bad guy…like you are the wrong one. What you can do: Be firm and tell them that their bullying tactics are inappropriate and unacceptable.
Keep your eyes open for these behaviors and continue to stand your ground to ensure that you aren’t a victim of manipulation. Have you seen any other types of manipulative behavior?
Posted in Al-Anon | Tagged Manipulative people | 1 Comment »
ZIDUL
de Gloria Jay Evans
Traducere de Ioana Ciobanu
Nu știu când am început să construiesc zidul. Cred că s-a întâmplat atunci când mi-am dat seama că astfel puteam să-i țin pe oameni la distanță. Zidul urma să fie un fel de graniță – un fel de protecție.
La început, micul zid era numai până la genunchi. Era chiar frumușel, construit din pietrele pe care le găsisem în viața mea. Zidul era atât de mic încât unii oameni nici nu îl observau, se împiedicau de el și cădeau cu fața la pământ. Alții îl vedeau, dar treceau peste el și veneau foarte aproape de mine. Acest lucru mi s-a părut foarte inconfortabil, așa că am mai înălțat zidul.
Acum era mult mai bine, dar, am descoperit că unii oameni veneau și își sprijineau brațele pe zid în timp ce stăteau de vorbă cu mine. Unii stăteau prea mult. Alții nu erau “genul” meu. Chiar și atunci când am pus pietre ascuțite pe marginea zidului, oamenii ăștia păreau că nu observă.
Într-o zi, unul din ei a sărit peste zid și a venit înăuntru. Asta m-a înfuriat și am decis să înalț zidul și mai mult. Pe măsură ce mi-am continuat construcția, am devenit din ce în ce mai independentă și, în curând, nimeni nu mai putea vedea înauntru, dar nici în afară…
Dar, atunci mi-am dat seama că nimeni nu se mai oprise să-mi vorbească de ceva timp. Unii treceau pe lângă mine și păreau că nu mă observă nici pe mine, nici zidul meu. Alții stăteau și se uitau triști la mine, cum îmi construiam zidul. M-am gândit că erau geloși pe zidul meu și i-am detestat – pe toți…
Unele dintre pietre îmi erau atât de dragi încât le lustruiam cu grijă, de câteva ori pe zi.
Într-o zi, mi-am dat seama că zidul era atât de înalt încât nu mai vedeam pe nimeni trecând și nici nu mai auzeam pe nimeni. Am strigat: “E cineva acolo?”. Nu am primit niciun răspuns. Era întuneric și aerul era îmbâcsit. Am stat acolo mult timp. Era liniște, întuneric și pustiu. Se auzeau doar șoaptele propriilor amintiri…
Într-o bună zi, cineva mi-a strigat de afară: “Zidul tău e urât. E strâmb, gri și diform!”. Acum, nu am acceptat asta de bună voie. Îmi plăcea zidul meu. Unele dintre pietrele pe care le folosisem la construcție îmi erau atât de dragi…
În ziua în care o floare mi-a căzut la picioare am început să plâng, am alergat la zid și m-am cățărat pe el, să văd cine o aruncase. Dar, până am ajuns în vârf, nu mai era nimeni acolo. M-am întors la floare și am stat acolo mult timp, uitându-mă la imperfecțiunile ei. Râuri de lacrimi m-au adus pe genunchi. “Sunt atât de singură. Zidul meu este prea înalt, prea gros și prea urât… Nu mi-a mai rămas nimic. Poate să mă ajute cineva…vă rog?”
Atunci s-a întâmplat un lucru ciudat. Ceva s-a mișcat în mine, ca o memorie a unor vremuri pline de pace. Și, în nemișcarea lumii mele sfărâmate, am știut…Dumnezeu era acolo, o prezență binecuvântată. Am știut că Dumnezeu venise la mine, că întunericul meu fusese străpuns de lumina binecuvântată… Simțeam bucuria acestei prezențe. Știam că Dumnezeu mă privise în timp ce îmi construiam zidul și că așteptase răbdător să-mi dau seama cât era de inutil.
În sfârșit, mi-a trecut prin minte că Divinul Creator știa de ce zidul meu era atât de urât. Atunci când L-am întrebat, Dumnezeu a început să mă învețe despre… greșelile mele. Dumnezeu a început să le dea pietrelor un nume: “Piatra asta este gelozia. Trebuie să o îndepărtezi!”.
Câteodată… protestam. Era piatra mea preferată, pe care am păstrat-o și am iubit-o atâția ani. Atunci când am fost gata, Dumnezeu m-a ajutat să îndepărtez piatra… (Și așa au continuat lucrurile, cu pietrele numite “invidie”, “deziluzii”, “resentimente”, “naivitate”, “încăpățânare”, unele fiind îndepărtate cu ajutorul lui Dumnezeu, altele cu ajutorul unor străini…)
Pe măsură ce îndepărtam mai multe pietre, lumina pătrundea înauntru. Într-o zi am simțit o mână care pătrunsese printr-o deschizătură mică.
Într-o zi un străin a intrat înauntru și mi-a spus că el Îl lăsase pe Dumnezeu să-i dărâme zidul. I-am povestit cât de mult suferisem și că nu voi uita niciodată cât de părăsită și de singură mă simțisem înconjurată de zidul meu. “Da,” mi-a spus el, “autocompătimirea este un lucru îngrozitor.” Când a plecat, mi-am cautat piatra autocompătimirii în zid. Era udă de la lacrimile mele. Am șters-o și am pus-o laolaltă cu celelalte pietre pe care le îndepărtasem din zid.
Copleșită de tot ceea ce Dumnezeu făcuse pentru mine și de tot ceea ce El mă învățase, m-am așezat pe o piatră mare care îmi rămăsese și am început să le povestesc tuturor care treceau pe acolo despre ce făcuse Dumnezeu pentru mine. Am fost îngrozită să descopăr că nimeni nu părea să audă ce spuneam… Am văzut cum alți oameni lucrau la construirea propriilor ziduri și am alergat la ei, rugindu-i să se oprească, dar nimeni nu mă asculta.
Frustrată, mi-am lipit fața de piatra pe care fusesem așezată. Era foarte mare și foarte atent lustruită… Dumnezeu m-a întrebat: “Deci, vrei răspunsul la întrebarea ta? Ridică-ți fața și uită-te la piatra pe care stai.”. Mi-am ridicat capul și am tresărit când mi-am văzut reflecția în piatra masivă. Am văzut că piatra era “mândria”. Am îndepărtat-o în tăcere.
Apoi, Dumnezeu a spus un lucru ciudat. “Acum trebuie să pleci. Voi merge cu tine și voi sta și aici, în același timp”. Am început să protestez: “Mai sunt și alte pietre de îndepărtat. Vreau să fii aici!”.
“Am spus că voi merge cu tine. Îți amintești de floarea care ți-a căzut la picioare, de mâna care ți s-a întins, de străinul care ți-a arătat autocompătimirea?” “Da”, am oftat, “da, îmi amintesc”.
“Atunci trebuie să pleci și să faci și tu la fel. De la cel căruia i s-a dăruit mult, se așteaptă să dăruiască mult. Oriunde mergi, voi merge cu tine. Și, oricând te vei întoarce aici din pricina ispitelor, sau ca să mai îndepărtezi pietre, voi fi aici pentru tine.”
Am plecat. Am văzut zidurile altora și, atunci când am putut, am aruncat o floare peste ele sau mi-am băgat mâna prin vreo deschizătură. Zidurile erau incredibil de urâte. Am auzit suspine adânci de dincolo de ziduri și inima m-a durut. “Nu vrei să-l ajuți și pe omul ăsta?”, I-am strigat lui Dumnezeu într-o zi.
M-am întors la zidul meu și prezența binecuvântată a lui Dumnezeu era acolo. Împreună, am îndepărtat pietrele “frica”, “neîncredere” și “indiferența”.
Apoi, Dumnezeu a spus “Acum începi să înțelegi iubirea. Fără iubire, lucrurile pe care ți le-am spus nu ar avea nici un sens. Vei începe să trăiești în pace și înțelegându-i pe toți acei oameni din jurul tău despre care credeai că nu sunt tău.”
Așa am continuat, încercând să ajut – uneori doar așteptând lângă un zid, uneori aruncând o floare, alteori apucând o mână.
Preluat de aici.
Posted in Al-Anon | Tagged Zidul | Leave a Comment »
Posted in Al-Anon, alcoolism | Tagged Bill Wilson | Leave a Comment »
Familia reprezintă un grup de indivizi uniţi între ei prin legături biologice şi emoţionale. Fiecare
membru este unic, are drepturile sale, însă, împreună, ei formează o “unitate” – familia. Fiecare
membru îi influenţează pe ceilalţi, iar familia ca “întreg” îl influenţează pe fiecare individ în parte.
Acesta este sistemul familial. O bună comparaţie este cea cu o jucărie care are mai multe
obiecte suspendate, în echilibru; dacă un obiect cade sau se strică, şi celelalte obiecte vor fi
afectate şi se vor răsuci, încercând să îşi recapete echilibrul. Un copil bolnav îi va antrena în
jurul său pe toţi ceilalţi membri ai familiei care fie îl îngrijesc, fie sunt geloşi pe atenţia primită de
acesta. Atunci când un membru al familiei devine alcoolic, ceilalţi membri ai familiei va fi pus în
situaţia de a „face faţă”, de a supravieţui noii situaţii. Iată câteva variante:
1. Persoana dependentă / Alcoolic.
o Comportamente: pierderea controlului asupra băutului; negare; superficialitate; neputinţa
de îndeplinire a rolului de adult / a sarcinilor ce-i revin; egocentrism; acuzare / învinovăţirea
celorlalţi; şarm; atitudine de atotştiutor, perfecţionism; rigiditate; grandomanie; ostilitate; auto-
compătimire; agresivitate; apologetic (“maestru al scuzelor”); retras; pasiv; inadecvare sexuală;
o Sentimente: durere; vinovăţie; frică; mânie; ruşine; dispreţ şi ură faţă de propria
persoană;
2. Întreţinător principal.
o Comportamente: supra-responsabilitate; seriozitate; manipulare; auto-învinovăţire; auto-
compătimire; martiraj; căutarea controlului; neputinţă; “bun”; fragilitate; bolnăvicios.
o Sentimente: durere; mânie; frică; vinovăţie, neajutorare; inadecvare; neîncredere în
propria persoană.
o Oferă familiei: responsabilitate
3.Erou:
o comportamente: ”substitut pentru părinţi”; lider; seriozitate; încercare de control; nevoia
de aprobare din partea celorlalţi; dependenţă de muncă; concentrare asupra sarcinilor
realizabile; obsedat de performanţă; obţine succese; nu îi place să piardă; îşi dezvoltă un stil de
viaţă independent, departe de căminul părinţilor; supta-estimare; doreşte să fie în centrul
atenţiei, să domine grupul şi să accelereze lucrurile; genul nu are o prea mare semnificaţie;
competitiv; tendinţe de alcoolism; vrea să aibă mereu dreptate; neasertiv, uneori agresiv; pare
calm, dar se simte rănit; se căsătoreşte deseori cu un alcoolic;
o sentimente: durere; însingurare; inadecvare; confuzie; mânie; frică; vinovăţie
4. Ţap ispăşitor / Problematicul / Oaia neagră / Heringul roşu / Rebelul:
o Comportamente: sfidare; identificarea cu prietenii din gaşcă (“pierde-vară”);
confruntare; consum de substanţe timpuriu; rebeliune (relaţionată cu stima de sine); retras; nu
respectă regulile; sarcină neplanificată; delicvenţă; fuga de acasă; reactiv; agresiv în joc;
accidente; riscă foarte mult; antisocial; nemotivat; toţi ceilalţi îi sunt duşmani, nimeni nu e de
încredere; iritabilitate; furie; imită comportamentele persoanei dependente; La şcoală:
performanţe scăzute, absenteism, revoltă; elev-problemă; ajunge la consiliere / psiholog;
o Sentimente: durere; frică; însingurare; respingere; mânie; inadecvare; resentimente;
o Oferă familiei: distragerea atenţiei; direcţionarea acuzelor; punct de concentrare a familiei
5. Copilul pierdut:
o Comportamente: conformare; spontaneitate; imaginaţie bogată; materialism;
comportamente alimentare tulburate (supra-ponderabilitate); distant; liniştit; supra-
independent; singuratic; izolare; deprinderi fizice slab dezvoltate; reprimarea identităţii sexuale;
copilăros; fragil; anxietate; marginalizare; “ciudat”; La şcoală: elev mediocru; nu iese în
evidenţa nici prin rezultate bune, nici rele; ignorat atât de profesori, cât şi de colegi;
o Sentimente: durere; însingurare; inadecvare; mânie; frică; neputinţă; lipsa valorii
personale;
o Oferă familiei: uşurare
6. Mascota:
o Comportamente: căldură; sensibilitate; abilitatea de a asculta; comportament de clovn;
face orice pentru a atrage atenţia; evitarea conflictelor; hiper-activitate; nevoia de aprobare din
partea celorlalţi; “animăluţul de casă al familiei”; imaturitate; are prieteni mai mici decât el; nu
are definite limitele sexuale; încearcă să scape de consecinţe fiind “drăguţ”; aşteaptă ajutorul
celorlalţi; caută un “erou” pentru a-l proteja; pare vesel, dar se simte furios; La şcoală:
probleme de concentrare, rezultate slabe datorită acestui fapt; tulbură orele; poate fi îndrumat
către consilier;
o Sentimente: frică; însingurare; insecuritate; mânie; resentimente; vinovăţie; inadecvare;
nemulţumire; confuzie;
o Oferă familiei: distracţie şi amuzament; relaxare;
Recuperarea…
… e importantă şi posibilă în programele de 12 paşi pentru:
persoana dependentă de alcool Alcoolicii Anonimi
întreţinător / partener de viaţă Al-Anon
copii Alateen
Eroul:
o puncte tari… calităţile sale îl fac un lider responsabil care ştie să stabilească obiective
pe termen scurt; se oferă voluntar şi manifestă un instinct de a avea succes;
o trebuie să înveţe să… se relaxeze şi să se distreze; să fie spontan; să urmeze şi
indicaţiile celorlalţi; să negocieze; să ceară ajutor;
o ce atitudine să aibă adulţii… să îi ofere atenţie eroului şi atunci când nu obţine un rezultat
deosebit; să consolideze valoarea intrinsecă a eroului şi să încerce să-i separe sentimentul
propriei valori de cel al succeselor obţinute; să-l înveţe că e normal să greşeşti;
o ce atitudine să nu aibă adulţii… să nu îl lase pe copil să monopolizeze conversaţia sau
să fie mereu primul care răspunde la întrebări sau care se oferă voluntar;
Ţapul ispăşitor:
o puncte tari… deseori, este un copil foarte creativ şi inventiv; el “spune lucrurilor pe
nume” şi are un puternic simţ al loialităţii;
o trebuie să înveţe să… îşi exprime mânia într-un mod constructiv; să facă diferenţa între
greşelile lor şi cele pentru care sunt în mod nedrept acuzaţi şi să îşi asume responsabilitatea
pentru cele din prima categorie; să se implice în activităţi care le vor aduce atenţie pozitivă; să
îşi exprime sentiment ele de durere; să se ierte pe ei înşişi;
o ce atitudine să aibă adulţii… să îi spună copilului când anume comportamentul său este
inadecvat; să îl laude ori de câte ori îşi asumă responsabilitatea pentru ceva; să fie empatic faţă
de copil şi comportamentul său;
o ce atitudine să nu aibă adulţii… să îl compătimească pe copil; să îl trateze în mod
preferenţial şi să îi ofere mai multă putere; să fie de acord cu plângerile copilului despre ceilalţi
copii sau adulţi; să perceapă comportamentul copilului ca pe un atac la persoană sau să se
considere incompetent ca şi profesor / consilier / etc.
Copilul pierdut:
o puncte tari… este un copil cooperant şi are o imaginaţie puternică; munceşte bine
independent şi urmează cu grijă indicaţiile şi regulile;
o trebuie să înveţe să… cum să îşi recunoască importanţa; cum să îşi identifice
sentimentele; cum să îşi identifice nevoile şi dorinţele; cum să iniţieze activităţi; cum să găsească
mai multe alternative şi să ia decizii de unii singuri; cum să pună întrebări;
o ce atitudine să aibă adulţii… să se preocupe de toţi copiii, mai ales de cei care sunt în
mod constant neglijaţi; să stabilească contacte de unu-la unu cu copiii neglijaţi; să evidenţieze
şi să dezvolte calităţile copilului, talentele sale, creativitatea; să se preocupe de interesele
personale ale copilului; să folosească apropierea fizică (îmbrăţişarea, datul mâinii, etc.); să îl
ajute pe copil să stabilească o relaţie, poate cu un coleg de clasă; să încurajeze munca în
grupuri mici pentru a construi încrederea şi confidenţa;
o ce atitudine să nu aibă adulţii… să îi permită copilului să “scape”, acceptând ca acesta
să rămână tăcut sau să nu îl implice niciodată, să nu îl strige pe nume; să îi lase pe colegii de
clasă să îl “cocoloşească” pe copil, răspunzând sau vorbind în numele lui;
Mascota:
o puncte tari… mascota are un simţ deosebit al umorului şi spontaneităţii; e sensibil la
stresul oamenilor şi încearcă să îl reducă;
o trebuie să înveţe să… cum să primească atenţie, aprecieri şi ajutor de la ceilalţi; cum să
recunoască şi să îşi accepte mânia şi teama; cum să se preocupe de propria persoană, să îşi
identifice nevoile şi dorinţele; cum să facă faţă conflictelor; cum să îi lase pe alţii să fie
responsabili pentru propriile acţiuni;
o ce atitudine să aibă adulţii… să aibă sentimente de mânie controlată faţă de
comportamentul de “clovn al clasei”; să îi ofere copilului o anumită sarcină care să fie
importantă şi care să comporte o anumită responsabilitate; să îl tragă la răspundere atunci
când e cazul; să încurajeze un simţ adecvat la umorului; să insiste pe contactul vizual;
o ce atitudine să nu aibă… să nu încurajeze activităţile de distragere ale clovnului, să nu
aibă o atitudine de superficialitate faţă de aceştia.
Posted in Al-Anon, alcoolism, codependenta | Tagged alcoolism, Rolurile familiei | Leave a Comment »

Traiul în preajma alcoolismului este în cel mai bun caz mizerabil. Până acum aţi depus probabil
eforturi uriaşe şi aţi investit cantităţi imense de energie şi timp pentru a-l face suportabil. Dar
adevărul dureros este că nu a funcţionat. Şi în adâncul sufletului ştiţi asta! Când, în sfârşit, vă
suprimaţi mândria şi “ieşiţi în public” în căutare de ajutor, apelând la Al-Anon sau la consiliere
privată, aproape imediat primiţi un şoc. Vi se spune că tot ce aţi făcut până acum a fost să îl
întreţineţi pe alcoolic şi de a-i permite să stea bolnav.
Cuvântul însuşi este derutant. Întreţinerea nu înseamnă ajutorul acordat cuiva? În cazul
alcoolismului, nu! În acest context, întreţinerea înseamnă prezervarea, protejarea şi menţinerea
dependenţei.
Chiar aţi făcut toate astea? Şi dacă da, cum de nu v-aţi dat seama? E simplu. Întreţinerea apare
atunci când vă comportaţi aşa cum v-au crescut acasă – asumarea curajoasă a răspunderii, efortul
de a păstra un cămin liniştit, încercarea de a-i apăra pe toţi din jur de orice fel de durere sau
suferinţă – pe scurt, când încercaţi să faceţi lucrurile cât mai bine! Co-alcoolicii (un termen
simplificat pentru a-i denumi pe cei afectaţi de alcoolic) sunt motivaţi de diferite motive personale şi
sociale. Aceste motive par deseori bune, chiar generoase – dar în prezenţa alcoolismului ele devin
deformate şi greşit folosite.
Pace cu orice preţ (???)
• Aveţi obiceiul să-i faceţi pe copii să tacă atunci când alcoolicul are pretenţii nerezonabile, mai
degrabă decât să apăraţi poziţia lor rezonabilă?
• Ameninţat(ă) de mânia alcoolicului v-aţi grăbit să-i faceţi pe plac, chiar dacă pretenţiile lui
sunt deplasate?
• A-ţi devenit mai îndemânatic(ă) în preluarea unor sarcini în plus (lăsând la o parte lucrurile
care v-ar place cu adevărat) numai ca să-l împăcaţi sau să evitaţi abuzul fizic sau verbal?
Cu alte cuvinte, v-aţi încălcat vreodată valorile proprii şi aţi acceptat inacceptabilul ca şi un fel de
târg în schimbul acelui “un pic de linişte şi pace”?
Această “pace” chiar că are un preţ mare. Tensiunea constantă vă afectează în multe moduri subtile.
Vă împiedică să vă ocupaţi de viaţa proprie, de plăcerile şi nevoile dv. Pe termen lung, aceasta
duce la o subtilă eroziune interioară şi apariţia unor simptome fizice cum ar fi tensiunea arterială,
colită, lipsa poftei de mâncare, migrene sau probleme ginecologice. Poate că acesta e preţul pe
care îl plătiţi involuntar.
La copii efectele apar în formă de ostilitate, retragere din activităţile colective, insomnii, probleme la
şcoală, perfecţionism frenetic, mânie şi violenţă făţişă sau chiar ulcer. Asta da pace!
Întreţinerea mai are încă o consecinţă: alcoolicul se comportă iresponsabil şi inacceptabil.
Dependenţa îl face să aibă pretenţii iraţionale, copilăreşti şi ego -centrice – şi toată lumea dansează
cum cântă el! Lui i se pare că totul merge strună. În realitate, cu cât bea mai mult şi devine mai
nerezonabil, cu atât vă străduiţi mai mult să faceţi cum vrea el. Nu e asta o nebunie? Sigur că este!
Preţul pe care îl plătiţi de fapt pentru “pace cu orice preţ” este băutul accelerat şi toate ororile care
îl acompaniază.
Conspiraţia tăcerii
Comportamentul alcoolic este dureros, crud, violent, intimidează – şi e usturător de penibil. Dar,
dacă nu spuneţi şi nu faceţi nimic (nu vă spălaţi rufele murdare în public, ce vor spune vecinii), îi
permiteţi alcoolicului să rămână într-o inconştienţă senină de efectul produs asupra dv. De fapt,
tăcerea dv. îi spune că totul este în ordine! Dacă nu i se spune că ceva nu în regulă, este normal şi
omenesc ca el să creadă că ceea ce face este perfect acceptabil.
Să zicem că sunteţi la o petrecere, iar alcoolicul s-a îmbătat (ce altceva să facă?). Nu vreţi să
atrageţi atenţia asupra dv. prin arătarea a ceea ce este evident, deci vă aşezaţi în linişte pe scaunul
de lângă şofer pentru a porni spre casă. Care-i mesajul pe care tocmai l-aţi transmis? Mai întâi, i-aţi
dat de înţeles alcoolicului că nu e destul de beat ca să-şi piardă controlul, iar în al doilea rând că
aveţi destulă încredere în condusul lui în stare de ebrietate ca să vă puneţi viaţa în mâinile lui.
Motivul dumneavoastră este destul de clar – “Mai bine mor decât să mă pun într-o situaţie penibilă”.
În plus, l-aţi lăsat în amăgirea confortabilă că e stăpân pe situaţie. Reflectaţi o clipă la asta. E O
NEBUNIE!
Să nu faceţi niciodată greşeala de a presupune că el chiar cunoaşte sentimentele dv. cu privire la
băutul lui. Nici vorbă! În această lume nu există cititori de gânduri. Dacă nu vorbiţi, n-are de unde
să ştie! Oricum e în stare sedată (de la alcool) iar TĂCEREA DV. ÎNSEAMNĂ
CONSIMŢĂMÂNT.
Conspiraţia tăcerii în jurul alcoolismului cuprinde toate aspectele vieţii. Afectează vecinii şi prietenii,
doctorii şi consilierii, dar în special pe cei din anturajul imediat. De fapt alţii s-ar putea să vă imite
comportamentul. Dacă vă purtaţi în genul “mulţumesc, totul e-n regulă”, ce să facă ei? Dacă nu vă
încumetaţi să spuneţi: “Eşti beat şi dezgustător, iar eu mă simt penibil”, cine o va face? Când daţi
glas sentimentelor dv., este vital să nu vorbiţi pe un ton sâcâitor sau acuzator. Păstraţi-vă afirmaţiile
simple şi la obiect.
Sâcâitul este la fel de dăunător – şi la fel de aprobator silenţios – ca tăcerea, pentru că îi dă dreptate
alcoolicului în faţa dv. “Nu aş fi nevoit să beau, dacă nu m-ai bate atâta la cap!”, e răspunsul
defensiv la care vă puteţi aştepta. Vedeţi cum se aruncă astfel lumina asupra dumneavoastră, luând-
o de pe adevărata problemă?
Inducerea sentimentului de vină
Prima dată, am învăţat să fim fetiţe şi băieţei cuminţi, iar mai apoi am preluat stereotipiile soţiilor şi
soţilor de treabă şi a părinţilor cumsecade. Chiar că ne-am dat toată silinţa pentru a deveni oameni
buni! Iar dacă cineva ne acuză că nu ne ridicăm la nivelul aşteptărilor noastre, devenim teribil de
măcinaţi de vină, şi sărim să ne comportăm cum “ar trebui”. Oare nu ştie alcoolicul prea bine asta?
Ştie! Deci, veţi auzi din partea lui următoarele: “Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai…”; “O mamă bună
mi-ar da banii pentru…”; “Dacă e ceva ce nu pot suporta, e o soţie sâcâitoare, care…”; şi vechea
concluzie: “E de mirare că beau?” Mesajul nimicitor în barajul acestor afirmaţii aducătoare de vină
este: “Fă cum vreau eu. Lasă-mi băutul în pace.(Acesta este sfânt şi de neatins) Tu eşti adevărata
problemă!”
Dar o vină ‚bine întreţinută’ nici nu are nevoie de mesaje din partea lui pentru a fi declanşată. Toate
acele gânduri de “dacă numai…” vi se învârt în cap oricum. Ştiţi la ce ne referim: “Dacă aş fi un
părinte, copil, gospodină, muncitoare etc. mai bună…” Sunteţi în stare de orice, numai să scăpaţi
de acel sentiment groaznic de vină! Acum chiar sunteţi în încurcătură. Alcoolicul v-a “pus în cârcă”
vina pentru a-şi menţine şi proteja obiceiul şi vă treziţi cu convingerea: “Poate fac ceva greşit. Dacă
aş reuşi numai să-mi dau seama cum să fac bine, ar dispărea acel comportament nesuferit al
alcoolicului!”
Chiar credeţi asta? Acest singur gând îl poate ajuta pe alcoolic să stea beat!
Să zicem că soţul vine acasă făcut praf, iar casa e întoarsă pe dos. Săptămâna asta aţi fost la o
întâlnire Al-Anon şi la un Program de consiliere pentru familie şi soţul dv. este ori pe cale să
stârnească un scandal şi să plece vijelios la bar, ori să vă facă să vă simţiţi vinovată ca el să poată
bea liniştit acasă. Începe să înjure pentru mizeria din casă şi mai trânteşte câte ceva din mobilier.
“Nu pui mâna pe nimic în casa asta” strigă…Ce vină şi ruşine încep să vă frământe! Mintea deja vă
zboară prin casă, înşfăcând aspiratorul, ştergătorul de praf, buretele…ÎNSĂ VĂ PUTEŢI OPRI.
Puteţi spune vinei să se oprească din bâzâit la punctul zero al adevărului: “Da, ai dreptate, casa e o
mizerie. Am fost la mai multe programe pentru alcoolism săptămâna asta. În momentul de faţă asta
e prioritatea mea.” Şi zâmbiţi blând, ieşind din cameră.
Deci, nu vă lăsaţi sentimentul de vină să vă ducă de nas. În loc de asta, folosiţi-vă mintea.
Simţul datoriei şi preluarea responsabilităţilor
În spatele acestui tip de întreţinere, forţa motivaţională este adesea simpla frustrare. Treburile nu
sunt făcute. Alcoolicul este atât de iresponsabil încât nu poţi aştepta nimic de la el sau aşa de
bolnav că abia se mişcă. Şi începeţi să-l trataţi ca pe un copil neajutorat, lucru care devine rapid o
profeţie adeverită! Iată câteva exemple:
Părinţi: Îi daţi voie dependentului dv. şomer, de 24 de ani să stea acasă fără să contribuie la
cheltuieli. (Dar unde să se ducă? – strigaţi plângând!) El nu are responsabilităţi. Este bolnav, se-
nţelege, şi nu trebuie să depună nici cel mai mic efort pentru supravieţuire. I-aţi luat de pe umeri
sarcina dureroasă a subzistenţei!
Soţul: Veniţi acasă de la serviciu şi vă găsiţi soţia în ultimul hal, leşinată pe canapea. Alergaţi în
bucătărie să vă faceţi de mâncare dv. şi copiilor şi spălaţi pe jos cât sunteţi acolo. Ea nu trebuie să
facă nimic.
Soţia: Preluaţi plata tuturor cheltuielilor casnice. Formidabil! Alcoolicul nu mai trebuie să facă faţă
problemelor financiare create de băutul său, aşa că are timp mai mult pentru a bea liniştit.
Colegul de serviciu: Observaţi întâlniri pierdute, daţi telefoane de scuze şi reprogramaţi întâlnirile
pentru ore mai matinale, înainte ca paharele de ţuică să-şi fi făcut efectul. Cu siguranţă asta va
amâna ziua în care colegul dvs. va fi confruntat cu slaba performanţă de la lucru; de asemenea, va
amâna orice fel de şansă pentru recuperare!
Prin toate aceste acţiuni, îi spuneţi alcoolicului: “Tu eşti incapabil să faci asta pentru tine pentru că
eşti incompetent şi iresponsabil; eu trebuie s-o fac în locul tău.” Stima de sine scăzută a alcoolicului
scade şi mai mult, sentiment negativ care face alcoolul mai necesar, mai atractiv. Iar lipsa
responsabilităţii permite ca băutul să fie relativ plăcut şi fără dureri. (Nu uitaţi că alcoolicii nu îşi
privesc în faţă dependenţa decât dacă doare şi încă tare!)
Explicaţii ulterioare
Oamenii normali văd comportamentul iraţional al alcoolicului şi încearcă să găsească explicaţii.
Neluând în seamă natura adicţiei, ei o explică în termenii lor raţionali. Alcoolicul bea pentru că are o
imagine proastă despre sine, are un loc de muncă stresant, (zece ani mai târziu) moartea copilului,
prieteni care îl duc la băut, şomaj sau probleme financiare, căsnicie distrusă, copilărie grea etc., etc.
Alcoolicii în recuperare cunosc asta mai bine. Mergeţi la o întâlnire deschisă cu vorbitori a
Alcoolicilor Anonimi şi veţi auzi un adevăr simplu: ALCOOLICII BEAU PENTRU CĂ SUNT
ALCOOLICI! O, sigur că da, băutul excesiv putea fi declanşat de tot felul de probleme, dar invers
este mult mai des adevărat: prietenii care te duc la rele, căsnicia distrusă, proasta imagine despre
sine şi problemele financiare sunt rezultate şi nu cauze ale băutului. (Toată lumea poate avea traume,
dar numai alcoolicii se îmbată timp de ani de zile din cauza asta!). Băutul repetat, obsesiv şi impulsiv
de astăzi provine din adicţia (dependenţa) de astăzi! Aşa cum spun membrii AA: “Nu există motive
pentru băut, doar scuze.”
Toate aceste exemple sunt comportamente clasice de întreţinere deoarece în fiecare caz,
alcoolicului i se transmite mesajul clar că nu trebuie să suporte consecinţele băutului său. De fapt,
nici nu sunt consecinţe! Ori de câte ori apar norii unui necaz, întreţinătorul intră în scenă – cu cele
mai bune intenţii – pentru a aranja lucrurile. Nefiind nevoit să se confrunte cu realitatea dură,
alcoolicul se poate lăsa pe spate, să se relaxeze…şi să bea mai departe.
- Rugăciunea pentru Seninătate
Doamne, dă-mi Seninătatea,
Să Accept ceea ce nu pot schimba,
Curajul să schimb ceea ce pot,
Şi Înţelepciunea să le deosebesc.
Fie Voia Ta Şi nu a mea.
Posted in Al-Anon | Tagged Intretinerea | Leave a Comment »
emoţională.
Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci pe baza experienţei proprii
a copiilor adulţi ai alcoolicilor; e posibil să nu ţi se potrivească toate sau, poate, au apărut modificări în
timp; îţi sugerăm, însă, să le explorezi, să vezi în ce măsură te regăseşti în ele şi în ce măsură
identificarea lor te poate ajuta să faci o schimbare în bine. 1. Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă “normalul”.
- lipsa unui model de normal; bizarul ni se pare normal; evadăm în fantastic; normalul nu e decât
un mit; “funcţional şi disfuncţional” – ce anume se potriveşte pentru noi şi pentru familia noastră; 2. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la
sfârşit.
- în copilărie, nerespectarea promisiunilor, amânarea treburilor casnice, lipsa comunicării şi a
planificării activităţilor; grandomania şi perfecţiunea ne pot împiedica uneori să ducem la bun sfârşit
ceea ce facem; putem să descoperim ce sistem au alţii şi ce sistem ne putem crea noi: realismul ideii,
paşii de urmat, durata în timp, când e cel mai bine pentru noi să facem acel lucru; uneori funcţionăm
mai bine în situaţii de criză, de urgenţă; 3. Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.
- minciunile iau forma negării, acoperirii alcoolicului, încălcarea promisiunilor; în timp, pierderea
încrederii în ceilalţi, a valorii adevărului, crearea obiceiului de a minţi; panica de a nu fi prins; mod de
atragere a atenţiei;
- minciuni “controlate” şi “automate”; pierderea controlului asupra minciunii; luarea deciziei de a
înceta minţitul şi aplicarea programului de 24 de ore; extrema refuzului de a minţi, ca negare a
paternului familial; 4. Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.
- internalizarea criticilor negative primite şi formarea unei imagini de sine negative; nu ne atribuim
nimic bun, dar ne simţim vinovaţi de orice e rău;
- conştientizarea calităţilor; acceptarea complimentelor; dacă greşim, nu înseamnă că suntem
greşiţi; 5. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.
6. Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.
noastră – riscul de a ajunge la epuizare;
- învăţarea relaxării; redescoperirea copilului din noi; “copii de închiriat” = model de distracţie;
disocierea muncă – propria persoană pentru a putea beneficia de celelalte bucurii ale vieţii; “ce ai făcut
pentru tine azi?” 7. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.
- lipsa unui model sănătos de relaţie; inconsistenţa iubirii gen “du-te – vino”, temerea de abandon;
amplificarea conflictelor mărunte din panica abandonului; ceilalţi au puterea de a decide cum ne
simţim; nu ştim să facem faţă respingerii; retragerea atunci când cineva îşi manifestă interesul;
- o relaţie sănătoasă trebuie întreţinută în fiecare zi, nu apare peste noapte; elementele unei relaţii
sănătoase; 8. Copiii adulţi ai alcoolicilor supra – reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici
un control.
- lipsa de control în copilărie; decizia de a controla totul la maturitate; suntem acuzaţi de rigiditate,
aroganţă, lipsă de spontaneitate, când, de fapt, ne e teamă că putem scăpa lucrurile din mână; reacţiile
exagerate devin automatisme, reflexe involuntare;
- conştientizarea reacţiilor defensive exagerate şi efectele acestora; încercarea de acomodare
treptată cu schimbarea şi flexibilitatea; 9. Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.
- În copilărie primim mesaje confuze despre ce şi cum suntem: “eşti băiat bun, dar…”; căutăm în
mod constant aprobarea celorlalţi în tot ce facem; ceilalţi continuă să decidă cât de buni sau de răi
suntem;
- Încercarea de internalizare a aprobării, odată obţinute şi folosirea energiei motivante a acesteia;
acceptarea complimentelor, recunoaşterea meritelor noastre; fiecare om are şi eşecuri, şi succese; “ce
ai făcut bine azi?” 10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.
- lipsa aptitudinilor sociale şi de relaţionare; ne simţim ciudat atunci când trebuie să interacţionăm
cu alţii; ne alegem modele sau prieteni “mai răi sau mai urâţi” decât noi; cei care sunt “mai buni” ne
intimidează;
- deşi suntem unici, nu suntem complet diferiţi; avem aceleaşi probleme; participă la un grup de
suport; împărtăşeşte-ţi sentimentele şi problemele; caută informaţii referitoare la CAA; 11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra – responsabili, fie supra – iresponsabili.
- lipsa unui model de familie care colaborează, în care sarcinile şi responsabilităţile sunt împărţire;
ajungem să ne asumăm fie tot proiectul, fie să nu ne implicăm deloc; nu ne cunoaştem limitele; ne e
greu să spunem “nu” şi să refuzăm sarcini; epuizare; insecuritate; teama de a fi concediaţi, de a nu fi
suficient de buni;
- trebuie să ne analizăm pe noi, pe cei de lângă noi şi relaţiile cu ei; să ne stabilim limite; să nu fim
“de toate pentru toţi”, să nu ne lăsăm exploataţi; în sens invers, învăţarea treptată a responsabilităţii şi
asumarea de sarcini; 12. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clare
că loialitatea nu e meritată.
- loialitatea e rezultatul fricii şi insecurităţii; nimeni nu părăseşte familia atunci când situaţia e
dificilă; ne e greu să stabilim relaţii, aşa că ne mulţumim cu ce avem; schimbarea ni se pare prea grea;
- sinceritate faţă de realitatea situaţiei şi relaţiilor în care ne aflăm; e loialitatea justificată? Ce
decizie luăm? Ce ne reţine de la a pune în practică acea decizie? Cum ne simţim faţă de o eventuală
separare? Evitarea manipulării; 13. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se “încleşteze” într-un mod de
acţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile. Această
impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediului înconjurător. În plus,
petrec mult timp “curăţând mizeria”.
- impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; nouă nu ne-a explicat nimeni care sunt consecinţele
faptelor noastre; în copilărie, acestea erau imposibil de prezis; “viziune tunelistă” – ne urmăm “fixa”,
fără a mai putea să ne dăm seama de efecte sau persoane afectate: ne căsătorim cu cineva pe care nu
cunoaştem; demisionăm fără să avem altă sursă de venit, etc.; căutăm gratificare imediată; nu avem
răbdare – starea de urgenţă: “acum ori niciodată”; în copilărie, orice lucru amânat nu avea să se mai
întâmple niciodată;
- identificarea situaţiilor de impulsivitate; care sunt consecinţele şi persoanele afectate? Luarea
deciziei?
- Concluzii
A. Alcoolismul se “moşteneşte”. Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existat cineva -
mai apropiat sau mai îndepărtat – care să sufere de această boală.
B. Copiii adulţi ai alcoolicilor au un risc mai mare de a dezvolta această boală faţă de ceilalţi copii.
Discuţiile legate de explicaţii genetice sau de mediu sunt mai puţin importante în faţă acestui adevăr.
C. Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă ca ei să
conştientizeze acest lucru la momentul respectiv, dar observăm acest fenomen repetându-se din nou şi
din nou.
- “Aţi suferit împreună, divizaţi din cauza alcoolismului,
acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.”
Posted in codependenta | Tagged ACA | Leave a Comment »
Această carte a ajutat-o pe prietena mea D. să se lase de fumat. Urmându-i exemplul, și alți prieteni din anturajul ei au reușit, relativ ușor. Eu m-am chinuit îndelung utilizând metoda mea. Care este metoda mea? Iat-o în câteva cuvinte: am alternat toate metodele de la o zi la alta, reducând treptat numărul țigărilor, păcălind adicția în fiecare zi puțin mai mult. Când am simțit că sunt pregătit, am făcut și pasul decisiv. Dar de fapt, la pasul final, eram deja nefumător, după bătălii și chinuri îndelungate. Strategia pe care am folosit-o inconștient, a fost hărțuirea amicală, înghiontirea treptată, neabuzivă, a celui mai bun prieten: fumatul. Cel mai greu a fost să pricep că cel mai bun prieten mă omora cu zile. Când am realizat ca cel mai bun și mai fidel prieten, care m-a însoțit de-a lungul anilor și cu care am dezvoltat poate cea mai intensă relație din viața mea îmi este nociv, m-am speriat că trebuie să mă despart de el. De aceea, mi-am luat rămas bun îndelung, treptat, delicat, cu grija.
Dar uite că unii s-au lăsat doar citind o carte. Citește cartea gratuit online AICI.
Posted in codependenta | Tagged Fumat, fumător | Leave a Comment »
”În următoarea sesiune de terapie, am spus terapeutului meu, Ted, despre fiul lui Rick. Mai mult: am mărturisit că-l întâlnisem pe Rick timp de săptămâni fără să-i spun, lui Ted. Nu mă puteam opri. Înainte de a ieși din biroul lui, Ted a telefonat unității unde lucra, programându-mi internarea. Mi-a spus că nu era posibil pentru el să lucreze cu clienți care apăreau la întâlnire ”beți” sau ”mahmuri”. Nu mă mai putea trata dacă nu mă internam; singurul loc unde mă mai putea ajuta era în unitatea de reabilitare. ”Pentru a avea sentimente adevărate, trebuie să fi trează din punct de vedere sexual” (sexually sober), mi-a spus. ”Nu amorțită (numbed out).” De teamă să nu fiu părăsită de către Ted, începând să accept distructivitatea emoțională a comportamentului meu, am acceptat internarea.”
Posted in codependenta | Tagged Adicție sexuală | Leave a Comment »




